Șarpe găsit în piscina unei locuințe din Caransebeș

Iun 9, 2026 - 11:38
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Un șarpe a fost găsit în piscina unei locuințe din municipiul Caransebeș, iar proprietarii au solicitat intervenția autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112.
La fața locului au intervenit jandarmii montani din cadrul Postului Montan Muntele Mic, care au identificat reptila și au acționat pentru capturarea acesteia în condiții de siguranță. Intervenția s-a desfășurat fără incidente, fiind protejați atât membrii familiei, cât și animalul.
După capturare, șarpele a fost transportat și eliberat în mediul său natural, într-o zonă aflată la distanță de locuințe și de prezența umană.
Reprezentanții Jandarmeriei Caraș-Severin recomandă cetățenilor ca, în situația în care observă reptile sau animale sălbatice în apropierea locuințelor, să păstreze distanța și să nu încerce să le captureze pe cont propriu. În astfel de cazuri, este indicată solicitarea sprijinului autorităților competente.