Primăria Timișoara a lansat licitația pentru două poduri noi la ILSA/ISHO
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru construirea a două poduri noi în zona ILSA/ISHO, unul rutier și unul destinat pietonilor și bicicliștilor, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Edilul a precizat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii de transport din oraș. În prezent sunt în derulare sau în pregătire lucrări la podul de la fosta fabrică de țigări, pasajul Polonă, pasajul Solventul și Pasarela Îndrăgostiților.
Potrivit primarului, podurile de la ILSA/ISHO, cel de la fosta fabrică de țigări și proiectul Solventul beneficiază de finanțare europeană, în timp ce pasajul Polonă și Pasarela Îndrăgostiților sunt finanțate din bugetul local.