PRIMA CREȘĂ DIN MEDIUL RURAL ÎN CARAȘ-SEVERIN

Comuna Măureni din județul Caraș-Severin a marcat o premieră. Joi a inaugurat prima creșă din mediul rural. Astfel, primarul Brian Filimon demonstrează încă o dată că educația este o prioritate a administrației locale. Vorbim despre cea de-a 40-a creșă construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”. La inaugurare, alături de Brian Filimon s-a aflat ministrul Dezvoltării, Atilla Cseke, prefectul de Caraș, Ioan Dragomir, deputata Silvia Mihalcea și reprezentanți ai inspectoratului școlar. Creșa are o capacitate de 70 de locuri și dotări ultramoderne. Spațiul interior cuprinde pe lângă dormitoare și camere de joacă, o bucătărie și o spălătorie, uscătorie și călcătorie, toate dotate cu aparatură ultramodernă, dar și o sală de festivități, cabinet medical și spații administrative. De asemenea, clădirea creșei este prevăzută cu panouri fotovoltaice, iar în curte există un spațiu de joacă. Valoarea investiției se ridică la 3 milioane de euro. Deși construcția a fost primită la cheie, Primăria Măureni a suportat costurile de racordare la utilități.

Dec 5, 2025 - 11:55
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play