PREFECTUL IOAN DRAGOMIR, LA EVALUAREA ISU „SEMENIC”: 5.781 DE INTERVENȚII ÎN 2025

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a participat astăzi la evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” pe anul 2025. Potrivit bilanțului, pompierii cărășeni au gestionat 5.781 de intervenții, cu 1.974 mai puține decât în 2024, cele mai multe misiuni fiind acordarea primului ajutor prin SMURD și stingerea incendiilor, în special a arderilor necontrolate de vegetație uscată.

Feb 16, 2026 - 18:27
PREFECTUL IOAN DRAGOMIR, LA EVALUAREA ISU „SEMENIC”: 5.781 DE INTERVENȚII ÎN 2025
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Dragomir, a participat astăzi la evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” pentru anul 2025. 

Anul anterior a fost, ca de obicei, unul plin de provocări pentru pompierii din judeţul nostru. Incendii, accidente, fenomene meteorologice extreme, intervenții medicale de urgență sau situații cu risc major pentru populație – toate au cerut reacții rapide, decizii ferme și mult curaj.

Astfel, pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 5781 de intervenţii/misiuni, cu 1974 mai puţine decât în 2024. Incendiile au constituit şi în 2025 unul dintre principalele riscuri gestionate de pompierii cărăşeni, fiind înregistrate un număr de 988, dintre care 790 au fost arderi necontrolate (incendii de vegetaţie uscată). 
Echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat în 3738 de cazuri de asistenţă medicală de urgenţă şi au intervenit la 29 de descarcerări şi zece incendii. 

În spatele cifrelor și statisticilor se află însă intervenții reale, efort fizic și emoțional și, de multe ori, risc personal asumat pentru salvarea altora.

Ioan Dragomir, prefectul judeţului Caraş-Severin: „Pentru mine, în calitate de prefect al județului Caraș-Severin și președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, acest moment nu este doar o analiză administrativă, ci o întâlnire cu cei pe care comunitatea  contează de fiecare dată atunci când are cea mai mare nevoie de sprijin. Inspectoratul pentru Situații de Urgență reprezintă una dintre structurile esențiale ale sistemului județean de gestionare a situațiilor de urgență; rolul dumneavoastră este fundamental – nu doar în intervenție, ci și în coordonare, evaluare și avertizare. 

La fel de importantă este și activitatea de prevenire: controalele, exercițiile, instruirea autorităților locale, informarea populației și pregătirea comunităților. De multe ori, succesul unei intervenții înseamnă, de fapt, o intervenție care nu a mai fost necesară datorită măsurilor luate la timp. Iar aici contribuția dumneavoastră este esențială pentru siguranța județului nostru.

Dragi pompieri, meseria pe care ați ales-o nu este una obișnuită. Ea presupune disponibilitate permanentă, echilibru în situații limită și capacitatea de a lua decizii vitale în câteva secunde. Cetățenii nu vă văd doar ca pe o instituție — vă văd ca pe un sprijin sigur, ca pe oameni care vin atunci când alții fug din calea pericolului.

Vă mulțumesc pentru efortul constant, pentru profesionalismul și pentru spiritul de echipă de care dați dovadă în fiecare misiune. Vă asigur că Instituția Prefectului va rămâne pentru dumneavoastră un partener ferm și implicat”.