Plantare de salcâmi la Cărpiniș, alături de comunitatea franco-română

Au fost plantați 1.500 de salcâmi la Cărpiniș, împreună cu Camera de Comerț Franceză și peste 300 de voluntari

Noi 23, 2025 - 21:30
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

La Cărpiniș au fost plantați 1.500 de salcâmi în cadrul unei acțiuni organizate împreună cu Camera de Comerț Franceză din România. Peste 300 de voluntari, inclusiv angajați ai companiilor franceze din județ, au participat la activitate. Prin această etapă, inițiativa „Pădurea CCIFER” depășește 40.000 de copaci plantați la nivel național.

În Timiș funcționează peste 200 de companii cu capital francez, iar primul Club Francofon de Afaceri din țară reunește 30 de membri. Pentru fiecare dintre ei a fost plantat câte un salcâm, ca gest simbolic al colaborării și al interesului comun pentru proiecte verzi.

Investițiile franceze din județ depășesc 600 de milioane de euro și susțin aproximativ 6.500 de locuri de muncă, confirmând rolul important al acestei comunități de afaceri în dezvoltarea regiunii.