Paula Romocean, viceprimarul Timișoarei, la summitul Pact of Free Cities de la Bratislava
Paula Romocean, viceprimarul Timișoarei, a participat la summitul Pact of Free Cities de la Bratislava, unde a întâlnit primari și oficiali din zeci de orașe și capitale care cred că administrația înseamnă răspuns la nevoile comunității prin investiții, dar și încredere și respect pentru cetățeni. ,,Există în Europa și în lume o mare comunitate de orașe care aleg colaborarea în locul izolării și soluțiile în locul cinismului. De la orașe din Europa până la comunități din Statele Unite ale Americii, provocările sunt surprinzător de asemănătoare: polarizare, dezinformare, neîncredere, presiune pe instituțiile democratice. Dar și răspunsurile merg în aceeași direcție, avem aceeași ambiție de a construi orașe mai deschise și comunități mai puternice și de a apăra zi de zi valorile democratice.