Parteneriat pentru amenajarea de spații verzi
Timișoara va avea mai multe plantări și amenajări verzi, printr-un nou parteneriat între Asociația EcoStuff România și municipalitate. O parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei ar putea fi amenajată prin noi plantări, în cadrul unui parteneriat între Primăria Timișoara și Asociația EcoStuff România. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin care cele două părți vor putea realiza, întreține și monitoriza noi plantații și amenajări verzi în oraș.