O viață mică salvată din flăcări
De zile întregi, salvatorii din cadrul Secției de Pompieri Orșova duc o luptă continuă cu incendiile care au afectat vegetația uscată, litiera și fondul forestier din zonele Lazuri și Crivița.
Miercuri, cele două incendii s-au unit, devenind un singur focar. Până în prezent, flăcările au afectat aproximativ 225 de hectare de litieră și 20 de hectare de vegetație uscată. Operațiunile de stingere continuă și joi.
În același timp, o altă intervenție dificilă se desfășoară în localitatea Podeni, unde incendiul a afectat aproximativ 40 de hectare de litieră, dintre care 10 hectare de coronament de pin, precum și 10 hectare de vegetație uscată. Și aici, pompierii au revenit pentru continuarea operațiunilor de stingere.
Zone stâncoase, pante abrupte, teren greu accesibil. Intervenții care durează zile. Ore întregi de urcat, pentru a ajunge acolo unde autospecialele nu pot pătrunde.
Dar incendiile de vegetație nu sunt singurele situații de urgență la care pompierii mehedințeni trebuie să răspundă.
Sunt accidente rutiere, incendii izbucnite în locuințe, misiuni de salvare, urgențe medicale și incendii de amploare care pot izbucni în orice moment.
„Am văzut cât de important este acest lucru chiar săptămâna trecută. Pe 21 septembrie, în timp ce o parte dintre forțe erau deja angrenate în misiuni pentru stingerea acestor incendii de vegetație uscată, un incendiu de amploare a izbucnit la fabrica de celuloză din Drobeta Turnu Severin. Apoi, în timp ce toate echipajele erau concentrate pentru gestionarea acelei intervenții, pompierii au fost solicitați la un
alt incendiu de amploare, izbucnit în zona centurii ocolitoare a municipiului.”, transmit reprezentanții ISU Mehedinți.