Municipalitatea sprijină proiectul propus de CJT
După ce Alfred Simonis a semnalat public că așteaptă de aproape o lună răspunsul Primăriei Timișoara cu privire la construirea unei parcări în zona Spitalului Județean, reprezentanții municipalității spun că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie trimis către CJ Timiș.
"Primăria Municipiului Timișoara a sprijinit proiectul Consiliului Județean Timiș încă din prima zi. Am identificat rapid terenuri care permit realizarea unei parcări de mari dimensiuni, atât în subteran, cât și suprateran, tocmai pentru a accelera investiția. În plus, am emis certificatele de urbanism necesare în mai puțin de o săptămână. Totodată, răspunsul la care face referire președintele CJT, Alfred Simonis, este redactat și va fi transmis oficial. Presiunea asupra locurilor de parcare în apropierea spitalelor mari este o provocare în toate orașele mari, tocmai de aceea municipalitatea a acționat rapid pentru a sprijini această investiție și rămâne în continuare deschisă colaborării instituționale.", transmit reprezentanții municipalității.