Ministerul Sănătății pregătește reclasificarea spitalelor

Oct 29, 2025 - 16:23
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că până la finalul acestui an spitalele din România ar putea fi reclasificate în trei categorii. Oficialul a subliniat că procesul nu presupune închiderea unităţilor medicale, ci o reaşezare în funcţie de competenţă şi complexitatea serviciilor oferite. Rogobete a explicat că noul sistem va include spitale de categoria I, II şi III, simplificând structura actuală. În plus, a fost introdusă o nouă categorie – cea a „spitalelor strategice” –, în care vor fi incluse unităţile care îndeplinesc anumite criterii. Potrivit ministrului, procesul de evaluare a început deja, iar obiectivul principal este modernizarea modului în care sunt organizate spitalele, astfel încât clasificarea lor să reflecte realităţile medicale actuale. Este momentul să trecem de la un sistem bazat pe numărul de paturi la unul care ţine cont de numărul de pacienţi, complexitatea cazurilor şi tipurile de intervenţii realizate, a precizat acesta.