Mașină căutată internațional, descoperită la graniță
Descoperire importantă la frontiera de vest a țării. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Lunga, județul Timiș, au indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile din Austria.
Totul s-a întâmplat luni, 2 iunie, în jurul orei 13:30, când un cetățean sârb, în vârstă de 45 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul unui autoturism înmatriculat în Serbia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date internaționale, polițiștii de frontieră au descoperit că vehiculul figura ca bun căutat pentru confiscare, în baza unei alerte emise de autoritățile austriece.
Autoturismul, a cărui valoare este estimată la aproximativ 75.000 de lei, a fost indisponibilizat și transportat la sediul instituției pentru continuarea verificărilor.
Pe numele șoferului au fost demarate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca, în funcție de rezultatul anchetei, să fie dispuse măsurile legale.