Maria Grapini: „Nu putem accepta ca femeia să fie agresată sau discriminată”
Cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, eurodeputatul S&D Maria Grapini a reafirmat angajamentul său în combaterea violenței asupra femeilor. Grapini a subliniat necesitatea unor măsuri concrete, precum adăposturi pentru victime, educație în școli și pedepse mai mari pentru agresori. „Nu este suficient să avem reglementări, trebuie să urmărim și aplicarea lor. Este responsabilitatea autorităților și a fiecăruia dintre noi să acționăm împotriva discriminării, hărțuirii și violenței față de femei”, a afirmat Grapini. Statisticile arată că, în UE, o treime dintre femei au fost supuse violenței fizice sau sexuale, iar săptămânal aproximativ 50 de femei își pierd viața din cauza violenței domestice. La nivel global, în 2022, 243 milioane de femei și fete au fost victime ale abuzurilor, dar mai puțin de jumătate au depus plângere. Ziua de 25 noiembrie, stabilită de ONU prin Rezoluția 54/134, este dedicată conștientizării violenței împotriva femeilor și mobilizării guvernelor și organizațiilor pentru prevenirea acesteia.