Mai multe localități din Timiș rămân fără apă
Luni, în data de 14 septembrie, între orele 09:00-15:00 se va întrerupe furnizarea apei în Dragșina pentru lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă, iar între orele 09:00-17:00 se va întrerupe alimentarea cu apă și în Bogda, Sintar, Altringen, Charlottenburg și Comeat pentru lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei din Bogda. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, cetățenilor le este recomandat să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, cetățenilor le este recomandat să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.