Keysight EV Summit 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara
Peste 100 de specialiști din Europa și Asia s-au întâlnit la UPT, în cadrul unui summit, pentru a discuta despre mobilitatea electrică și infrastructura energetică necesară dezvoltării acesteia. Evenimentul a reunit reprezentanți ai companiilor, organismelor de certificare, furnizorilor de tehnologie, operatorilor infrastructurii de încărcare și mediului academic, într-un dialog despre provocările actuale ale industriei: interoperabilitate, testare și validare, încărcare de mare putere, comunicații securizate și integrarea vehiculelor electrice în rețea. Programul a inclus prezentări susținute de specialiști, alături de cadre didactice și cercetători ai UPT, precum și demonstrații practice dedicate testării și validării tehnologiilor din domeniu. Prin găzduirea unui eveniment internațional de acest tip, Universitatea Politehnica Timișoara continuă dialogul dintre mediul academic și industrie și consolidează legătura dintre educație, cercetare și provocările actuale din domeniul tehnologic.