Jandarmii timișeni, alături de comunitate
Jandarmii timișeni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările religioase, cultural-artistice și sportive care vor avea loc în acest sfârșit de săptămână.
"Avem în atenție evenimentele cu public numeros, dintre care amintim:
Vineri, 30 octombrie:
- Meciul de fotbal ACS Poli Timișoara 2 – CS Timișul Șag, pe stadionul comunal din Șag, începând cu ora 15:00.
Sâmbătă, 31 octombrie:
- Meciul de handbal feminin CSU UVT – CSU Reșița, la Sala „Constantin Jude” din Timișoara, de la ora 15:30;
- Festivalul Toamnei și al Vinului la Muzeul Satului Bănățean, în intervalul orar 16:00 – 22:00;
- Crosul caritabil „Pink Run”, eveniment sportiv organizat de Societatea Studenților în Medicină din Timișoara cu scopul de a strânge fonduri pentru susținerea activității Asociației Oncohelp. Crosul va debuta de la ora 10:00, în Parcul Alpinet, iar traseul de 5 km va fi de-a lungul râului Bega.
Duminică, 1 noiembrie:
- Meci de volei feminin CSM Lugoj – CSO Voluntari, de la ora 18:00 la Sala „I.K. Ghermănescu” din Lugoj;
- Joc și cântec din străbuni, Căminul Cultural din localitatea Bara, de la ora 14:00;
- Festivalul Toamnei și al Vinului la Muzeul Satului Bănățean, în intervalul orar 16:00 – 22:00;
Pentru a evita producerea de incidente, jandarmii recomandă cetățenilor să acorde atenție copiilor, în special în zonele aglomerate și să manifeste grijă pentru bunurile personale; să nu se implice în acțiuni care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să respecte regulile organizatorilor și să urmeze indicațiile forțelor de ordine la toate evenimentele la care participă.
Jandarmeria Timiș reamintește cetățenilor că rolul forțelor de ordine este de preveni situațiile nedorite care ar putea perturba buna desfășurare a evenimentelor.
În situația în care este necesară intervenția jandarmilor, cetățenii sunt încurajați să solicite sprijin celei mai apropiate patrule de ordine publică sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.", transmit reprezentanții IJJ Timiș.