Întreruperi de apă și presiune scăzută în Timiș
Aquatim anunță opriri temporare ale furnizării apei, astăzi, în mai multe zone din Timișoara, Lugoj și localitățile din jur, pentru remedierea unor avarii, în timp ce în Sânandrei presiunea va fi redusă din cauza lucrărilor de spălare a rețelei de distribuție.
Program intervenții: întrerupem azi furnizarea apei, pentru remedierea unor avarii, în Timișoara, pe străzile Herța, Satu Mare, Bulevardul 16 Decembrie 1989, Ady Endre, Treboniu Laurian, Gheorghe Doja, Timotei Cipariu, Moților și Piața Alexandru Mocioni, în Lugoj, pe străzile Ion Huniade și Jabărului, și în Giroc, Săcălaz și Izvin.
În Sânandrei presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.