Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va trata anual 60.000 de pacienți

Aug 11, 2026 - 15:41
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va deveni un centru medical de referință pentru pacienții din vestul țării. Investiția, în valoare de peste 317 milioane de euro, este cofinanțată din fonduri europene prin Programul Sănătate.

Unitatea medicală va avea aproape 65.000 de metri pătrați și aproximativ 250 de paturi. Anual, circa 60.000 de pacienți vor putea beneficia de consultații, screening, tratament, monitorizare și servicii de paliație.

Institutul va include și un centru de transplant medular, precum și spații pentru cercetare și formarea specialiștilor. Proiectul a fost transferat din PNRR în Programul Sănătate, iar lucrările de demolare a fostei clădiri de pe Calea Torontalului au fost finalizate.

Investiția este implementată de Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului 2029.