FLAVIUS PETRESCU, POMPIER ȘI SPORTIV, ALĂTURI DE ELEVI

Elevii clasei a VII-a A, de la Școala Gimnazială Giarmata au avut ocazia să îl cunoască pe Flavius Petrescu, pompier militar la Detașamentul 1 Timișoara și luptător profesionist de MMA, un om care îmbină zilnic datoria față de comunitate cu pasiunea pentru sportul de performanță. Dimineața salvează vieți, seara intră în cușcă. Așa arată parcursul unui om care inspiră prin curaj și echilibru. În cadrul ISU „Banat” Timiș, Flavius face parte dintr-o echipă dedicată intervențiilor de orice fel: incendii, descarcerări, misiuni SMURD sau situații de urgență complexe. După program, își continuă drumul în sala de antrenament, unde disciplina și forța mentală îl definesc ca sportiv. „Îi mulțumim lui Flavius pentru întâlnirea plină de energie și motivație și pentru exemplul de determinare pe care l-a transmis elevilor noștri. De asemenea, îi mulțumim doamnei profesoare Tomița Valentina, pentru interesul deosebit pe care îl arată față de dezvoltarea continuă a elevilor! Astfel de întâlniri arată copiilor ce înseamnă să fii devotat, puternic și implicat”, transmit reprezentanții unității de învățământ.

Dec 9, 2025 - 12:17
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play