Finanțare UE pentru screening colorectal în Vest
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contractul de finanțare nr. 100377 din 29.08.2025 pentru proiectul „ROCCAS 4 V – Organizarea unui program regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal în regiunea Vest”, cod SMIS 348704, în cadrul Programului Sănătate, Prioritatea 1 – creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.
Obiectivul proiectului este creșterea accesului echitabil, în timp util și de calitate la serviciile de prevenție, depistare precoce și diagnostic al cancerului colorectal pentru populația vulnerabilă din Regiunea Vest, prin implementarea unui program regional integrat de screening. Programul prevede mobilizarea a 31.575 de persoane vulnerabile, testarea FIT și sau aplicarea chestionarului de risc pentru 25.260 dintre acestea, precum și efectuarea a 1.266 de colonoscopii în cele trei centre regionale de prevenție înființate și dotate în cadrul proiectului.
Implementarea proiectului va aduce beneficii importante pentru îmbunătățirea prevenției și diagnosticării cancerului colorectal prin creșterea accesului la investigații de screening, facilitarea depistării timpurii a leziunilor precanceroase și reducerea timpului dintre suspiciune și diagnostic, detectarea bolii în stadii precoce cu impact direct asupra prognosticului și șanselor de supraviețuire, întărirea capacității regionale de diagnostic prin operaționalizarea celor trei centre de prevenție dotate cu echipamente moderne, îmbunătățirea managementului participanților la screening prin utilizarea platformei electronice ROC pentru înregistrare și monitorizare, creșterea calității serviciilor oferite populației vulnerabile prin campanii de informare, reinvitare la screening, protecția datelor și sprijin logistic, precum și consolidarea colaborării dintre medicii de familie, ONG-uri, centrele de prevenție și instituțiile medicale.
Investiția reprezintă un pas important în reducerea inegalităților în sănătate și în creșterea eficienței programelor regionale de screening, cu impact direct asupra stării de sănătate a comunităților vulnerabile din Regiunea Vest.
Valoarea totală a proiectului este de 35.638.262,11 lei cu TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 35.155.336,29 lei.
Perioada de implementare: august 2025 – septembrie 2029.