Festivalul Recoltei revine la Giroc!
Primăria Comunei Giroc anunță faptul că Festivalul Recoltei revine!
Sărbătoarea susține o cauză care unește comunitatea.
,,Și în acest an suntem alături de Asociatia Filantropica Ortodoxa Sfantul Dimitrie - Giroc pentru a organiza cel mai mare festival caritabil al comunității noastre, Festivalul Recoltei, ajuns la cea de-a IV-a ediție.
Pe 26 septembrie, de la ora 12:00, pe platforma de pe Bd. Aviației (zona fostelor Unități Militare) ne dorim să aducem din nou comunitatea împreună, într-o zi în care sărbătoarea, tradițiile și solidaritatea se întâlnesc", au declarat reprezentanții Primăriei Giroc.
Anul acesta, pe scenă vor urca Horia Brenciu & HB Orchestra și Feli, precum și numeroși artiști de folclor și muzică ușoară. De asemenea, cetățenii vor avea parte de activități pentru copii și momente pentru întreaga familie.
Fondurile strânse în cadrul Festivalului Recoltei vor contribui la construirea unui centru destinat copiilor aflați în nevoie.
Cetățenii sunt așteptați în număr cât mai mare.