Dr. ing. Dragoș D. Mărgineanțu, Doctor Honoris Causa al UPT

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, domnului dr. ing. Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite ale Americii.

Sep 25, 2026 - 18:26
Dr. ing. Dragoș D. Mărgineanțu, Doctor Honoris Causa al UPT
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Prestigiosul titlu nu înseamnă doar recunoașterea meritelor științifice și academice, ci este, deopotrivă, expresia prețuirii pentru caracterul, generozitatea intelectuală și cultura largă a celui care îl primește. Ceremonia de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut însă și un sens aparte: acela al unei întoarceri acasă.

Cariera lui Dragoș D. Mărgineanțu, una care a ajuns până la dezvoltarea unor sisteme pentru aeronave autonome și în laboratoarele de cercetare în inteligență artificială ale unora dintre cele mai importante instituții academice și companii din lume, a început la Timișoara, între zidurile Politehnicii care l-a format.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, a evocat, cu emoție, modul în care a evoluat relația cu fostul său coleg de generație și de facultate, mărturisind că a fost mereu impresionat de energia pozitivă pe care o degajă Dragoș D. Mărgineanțu. Rectorul UPT a amintit, de asemenea, sprijinul pe care acesta l-a oferit universității în stabilirea unor legături cu universități americane de prim rang - Stanford, MIT, Princeton, Berkeley și University of Washington din Seattle -, precum și contribuția sa la proiectarea noului program de licență în limba engleză „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”.

A urmat citirea Laudatio de către conf. univ. dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, după care proaspătul laureat a primit roba și diploma de Doctor Honoris Causa al UPT.

După acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Dragoș Mărgineanțu a susținut prelegerea cu titlul „Nu știu”, dedicată „Incertitudinii în gândirea rațională, ştiință și inginerie”. Pornind de la istoria și evoluția teoriei probabilităților, din Grecia antică până la modelele computaționale contemporane, laureatul a vorbit despre modul în care conceptul de incertitudine a devenit una dintre temele fundamentale ale cercetării sale. A relatat despre construirea echipei cu care lucrează la Boeing, dar și despre eforturile de a construi o nouă echipă de cercetare la Timișoara.

La final, discursul academic s-a transformat într-unul profund personal. Dragoș D. Mărgineanțu le-a mulțumit foștilor profesori și celor care i-au îndrumat parcursul profesional, părinților și bunicilor săi, precum și soției și celor două fiice.

Pentru un om care și-a petrecut o bună parte din carieră încercând să facă sistemele inteligente să gestioneze cât mai bine incertitudinea, titlul prelegerii, „Nu știu” a fost gândit nu ca limită a cunoașterii, ci ca punct de plecare pentru întrebările care duc mai departe cercetarea.

Ceremonia s-a încheiat cu un moment artistic special, gândit în acord cu personalitatea și preferințele muzicale ale noului Doctor Honoris Causa al UPT. Cvartetul Entertainer, format din muzicieni ai Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, a interpretat lucrări de Franz Schubert și Vangelis.