Două seri de muzică și dans la Ruga Giroceană
Locuitorii comunei Giroc și iubitorii de folclor sunt invitați la sfârșitul acestei luni la cel mai așteptat eveniment al comunității. În perioada 31 mai-1 iunie, Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc va găzdui ediția din acest an a „Rugii Girocene”, un eveniment de tradiție organizat de Primăria și Consiliul Local Giroc, în colaborare cu Casa de Cultură „Ionel Lucian Șipoș”.
Sărbătoarea va debuta duminică, 31 mai, de la ora 18:00, cu un spectacol folcloric deschis de îndrăgiții interpreți Stana Stepanescu alături de Boji și Lăzărică Imbrescu, aceștia fiind acompaniați de renumita formație Banat Express. Atmosfera primei seri va fi completată de recitalurile susținute de Loredana Sur, Bianca Opăriuc și Diana Bucșa, care vor aduce în fața publicului piese de petrecere și joc.
Petrecerea va continua luni, 1 iunie, tot de la ora 18:00, când pe scenă vor urca mari maeștri ai cântecului bănățean. Publicul se va putea bucura de evoluția interpretului Petrică Irimică Miulescu, care va concerta alături de formația sa, dar și de programul artistic oferit de Andreea Chisăliță și Formația Chisăliță. Jocurile tradiționale vor fi asigurate de dansatorii de la Ansamblul Ghiocelul, care vor pune în valoare zestrea coregrafică a zonei.
Organizatorii anunță că momentele artistice se vor desfășura în aer liber, în incinta Grădinii de vară a Căminului Cultural, iar accesul tuturor celor care doresc să ia parte la spectacole este complet gratuit.