Dominic Fritz despre reforma pensiilor speciale: ,,Joculețele tactice pe care le vedem la CCR nu o să țină”
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR, susține că reforma pensiilor speciale este dorită de cetățenii de toate culorile politice și că nu poate fi blocat la infinit ce este susținut aproape în unanimitate de către români.
,,Joculețele tactice pe care le vedem la Curtea Constituțională nu o să țină. Miza pare să fie protejarea unor rețele de interese în interiorul justiției și a privilegiilor lor.
Dar presiunea va crește. Reforma propusă este de bun-simț. Nu mai poate fi oprită. Și e doar începutul.
Iar cei care împiedică, pe orice cale, luarea unei decizii fac un joc periculos ”, transmite liderul USR.
Acesta adaugă că este o urgență reală reforma Curții Constituționale, că se impune deconectarea judecătorilor CCR de la interesele de grup și comenzile de partid. ,,Acest lucru USR îl cere public, de altfel, de ani buni. Pentru cei care refuză să-și facă treaba, există procedura încetării mandatului. Chiar și pentru judecători ai CCR”, a încheiat Dominic Fritz.