Destin frânt la doar 24 de ani
Un tânăr de 24 de ani a murit luni dimineață, după ce autoturismul de teren pe care îl conducea s-a izbit de un copac, la ieșirea din localitatea Putna, județul Caraș-Severin.
Accidentul s-a produs duminică, pe Drumul Comunal 36, în timp ce tânărul se deplasa spre Prigor. Într-o curbă la stânga, acesta ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac, fiind proiectată apoi în alți arbori.
Șoferul și cei trei pasageri au rămas încarcerați. Tânărul a fost preluat inconștient de un elicopter SMURD și transportat la spital, însă, luni dimineață, în jurul orei 04:30, a murit.
Doi dintre pasageri, o fată de 16 ani și un tânăr de 22 de ani, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Cel de-al patrulea ocupant nu a avut nevoie de îngrijiri.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.