Concurs despre siguranța alimentară la Politehnica Timișoara

Mai 29, 2026 - 15:44
Concurs despre siguranța alimentară la Politehnica Timișoara
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit joi, 28 mai 2026, cea de-a VII-a ediție a concursului „PolySafeFood”, organizat de Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului. Evenimentul a reunit peste 200 de elevi, studenți, profesori și specialiști într-un dialog dedicat provocărilor actuale din domeniul siguranței alimentare.

Deschiderea manifestării a fost marcată de un moment de reculegere în memoria prof.univ.dr.ing. Daniel-Ioan Hădărugă, cadru didactic al facultății, apreciat pentru activitatea sa în cercetare și formarea specialiștilor din domeniu.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an s-a desfășurat în contextul preocupărilor globale privind siguranța alimentară, schimbările climatice și impactul substanțelor chimice asupra alimentelor. Reprezentanții facultății au subliniat implicarea tot mai mare a tinerilor în identificarea de soluții inovatoare și interesul crescut pentru cercetarea aplicată.

În finala concursului au ajuns 50 dintre cei mai bine clasați participanți, care și-au prezentat proiectele și posterele științifice dedicate siguranței alimentare. Premiile au fost acordate în noul sediu al facultății.

Evenimentul a inclus și un simpozion științific la care au participat reprezentanți ai companiilor partenere, fiind prezentate tehnologii moderne pentru controlul calității alimentelor și al apei, precum și metode de detectare a contaminanților.

Pentru elevii participanți din alte județe, Universitatea Politehnica Timișoara a asigurat cazare gratuită în campusul universitar. Totodată, elevii clasați pe primele trei locuri beneficiază de admitere fără concurs la facultate.

Manifestările au continuat cu prima ediție ALUMNI DAY 2026, eveniment dedicat absolvenților și reconectării comunității academice din domeniul ingineriei chimice, biotehnologiilor și industriei alimentare.