Colterm se pregătește pentru sezonul rece
Colterm continuă pregătirile pentru sezonul rece, în depozitele CET Sud au ajuns primele două garnituri de tren încărcate cu cărbune, din cele 150 de contractate. În medie fiecare garnitură transportă 1.200 de tone de cărbune. Acestea vin să completeze stocul deja existent, de 10.000 de tone.
Din contractele încheiate în sezonul trecut, urmează să mai fie livrate aproximativ 30.000 de tone și sunt în curs de perfectare noi contracte, pentru încă 100.000 de tone de cărbune.
„În ce privește lucrările de reparații și mentenanță, la CT Centru, instalațiile au funcționat continuu pe perioada verii, astfel că intervențiile s-au concentrat pe lucrări de mentenanță preventivă și pe remedierea punctuală a eventualelor defecțiuni. La CET Sud au fost finalizate reparațiile la patru mori de cărbune, câte două aferente cazanelor 1 și 2, precum și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe tubulaturile de aer ale celor trei cazane”, au transmis reprezentanții Colterm.
Lucrările realizate pe durata verii la cele două centrale sunt de aproape 10 milioane de lei și au fost realizate din fondurile proprii ale companiei