Centru multifuncțional cu sală de concerte și parcare, proiectat în centrul Timișoarei

Aug 11, 2026 - 11:35
Centru multifuncțional cu sală de concerte și parcare, proiectat în centrul Timișoarei
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru proiectarea unui viitor centru multifuncțional în zona centrală a Timișoarei, pe terenul unde funcționează în prezent parcarea instituției. Investiția este estimată la 35-40 de milioane de euro.

Proiectul prevede o sală de concerte cu cel puțin 1.000 de locuri, săli multifuncționale, spații expoziționale, dar și o galerie comercială cu librării, galerii de artă, magazine, cafenele și restaurante.

Ansamblul ar urma să includă și o parcare publică supraetajată cu aproximativ 200 de locuri. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, spune că își dorește ca noua clădire să devină un reper arhitectural și cultural pentru Timișoara.

Ofertele pentru proiectare vor fi deschise la 1 octombrie, iar dacă nu vor exista contestații, contractul ar putea fi semnat în decembrie. Proiectarea ar urma să fie realizată în opt luni.