BĂTRÂNĂ AGRESATĂ FIZIC ȘI TÂLHĂRITĂ
O bătrână de 74 de ani a fost agresată fizic și tâlhărită de doi tineri de 17 ani. Femeia se deplasa pe Aleea Viilor din Timișoara, când cei doi indivizi i-au sustras poșeta și au agresat-o fizic. Oamenii legii au reușit identificarea și depistarea celor doi bănuiți, în Timișoara. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore în arestul poliției, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar, ulterior, au fost prezentați magistraților care au dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.