Aquatim finalizează majoritatea lucrărilor
Reprezentanții Aquatim anunță faptul că anul acesta se vor finaliza majoritatea contractelor de lucrări din cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, derulat de Aquatim. Unul din contractele aflate pe ultima sută de metri este CL8 Lot 2, „Proiectare și execuție stații de tratare Făget, Surducu Mic, Traian Vuia, Tomești, Secaș, Belinț, Stațiile de tratare Secaș și Belinț. Valoarea contractului este de aproximativ 12 milioane de lei. Obiectivul este acela de a executa două stații noi de tratare a apei la Secaș și Belinț. Lucrările care au fost realizate până acum sunt front de captare, un foraj nou echipat cu pompă, o conductă de acțiune de peste 200 de metri, o stație nouă de tratare, bazin de preoxidare, gospodărie de reactivi pentru remineralizare, stații de filtrare , treaptă de tratare a nămolului și multe altele. Stația este dimensionată pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă a localităților Belinț și Chizătău.