AN RECORD PENTRU CINEMATOGRAFELE REABILITATE ALE TIMIȘOAREI: PESTE 116.000 DE SPECTATORI ÎN 2025
Cinematografele reabilitate și redeschise de Primăria Timișoara au înregistrat, în 2025, cel mai bun an de funcționare de până acum, atrăgând peste 116.000 de spectatori la aproape 1.500 de proiecții și evenimente culturale desfășurate la Cinema Victoria, Timiș, Studio și Johnny.
"Un an record pentru cele 4 cinematografe pe care le-am reabilitat și redeschis în ultimii 4 ani
În 2025, Cinema Victoria, Cinema Timiș, Cinema Studio și Cinema Johnny au adunat peste 116.000 de spectatori la aproape 1.500 de proiecții și evenimente culturale.
Ne-am bucurat de filme de artă și blockbustere, de cinema european și producții pentru copii, de festivaluri și concerte, de proiecții în aer liber, conferințe, ateliere și întâlniri cu invitați speciali.
Cinematografele orașului au devenit spații vii, accesibile și diverse. Fiecare cu propria personalitate, propriul public, propriul rol în peisajul cultural al Timișoarei.
Iar din 14 ianuarie, porțile se redeschid pentru un nou an de film, evenimente și povești. Mulțumim publicului și echipelor fiecărui cinematograf.
Ne vedem la cinema", transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.