Amenzi drastice pentru cei care nu protejează mediul
Polițiștii locali au desfășurat acțiuni pentru protejarea mediului. Astfel, au fost aplicate peste 3200 de sancțiuni pentru fapte care au afectat spațiile verzi din Timișoara. Polițiștii locali acționează și pentru protejarea mediului, prin luarea măsurilor legale în cazurile în care persoane fizice sau juridice afectează, prin acțiunile lor, spațiile verzi din Timișoara. Doar în acest an, polițiștii locali au luat măsuri de sancționare în cazul a 3249 cetățeni și firme care nu au respectat prevederile legii privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, precum și prevederile referitoare la parcarea autovehiculelor pe spațiile verzi sau pe zonele destinate acestora. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la aproape 1,5 milioane de lei.