ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR LA LIPOVA
Biroul Siguranță Școlară și instituțiile partenere au organizat la Lipova o serie de activități și dezbateri dedicate prevenirii violenței, consumului de droguri și comportamentelor de risc în rândul elevilor și al comunității.
"Evenimentele de amploare realizate în comunitate de către Biroul Siguranță Școlară au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la Lipova.
Părinții și membrii comunității din Lipova au participat la sfârșitul săptămânii trecute la o dezbatere interactivă cu reprezentanții instituțiilor partenere (Inspectoratul Școlar Județean Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad și Penitenciarul Arad), prezente la evenimentul legat de prevenirea comportamentelor de risc în care pot fi implicați elevii, atât în școală cât și în afara ei, în cadrul proiectului național ” Scoate violența școlară din anonimat”.
Violența fizică şi verbală, bullying, cyber‑bullying, riscul consumului de droguri, consecințe și vulnerabilități, identificarea timpurie a comportamentelor de risc şi modalităţile de intervenţie preventivă pentru gestionarea eficientă a cazurilor, toate au fost dezbătute în cadrul acestor întâlniri comune, cu scopul creării unei legături reale între familie, școală și autorități, care să sprijine și să prevină pe cât posibil implicarea tinerilor în fapte antisociale.
Cu sprijinul Penitenciarului Arad, părinții au avut posibilitatea de a purta un dialog sincer și deschis, online, cu două persoane private de libertate, care au împărtășit din experienta lor, cu scopul conștientizării acestora referitor la riscurile si efectele implicării în fapte antisociale.
Elevii celor două licee din oraș, ,,Atanasie Marienescu” și ,,Sever Bocu”, au fost și ei invitați, la un alt fel de activitate preventivă în cadrul Campaniei de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor din județul Arad, respectiv vizionarea unei piese de teatru cu mesaj antidrog ,,Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Aproximativ 180 de elevi au participat la eveniment și au fost invitați, după vizionarea piesei, la o sesiune de discuții interactive cu specialiștii din cadrul instituțiilor partenere (psihologi, polițiști, specialiști din domeniul sănătății mintale) precum și cu deținuți- actori, în scopul înțelegerii riscurilor și consecințelor associate consumului de droguri și faptelor antisociale în general și promovării totodată a deciziilor responsabile.
Există, de asemenea, resurse valoroase ce pot fi accesate pe site-ul www.sigurantascolara.ro, respectiv linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB- 0374 078078, dedicată elevilor, părinților și profesorilor.
Evenimentul a fost realizeazat cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova, și al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul lnspectoratului de Poliție Județean Arad, a conducerii celor două unități de învățământ, și în parteneriat cu colaboratorii noștrii din cadrul instituțiilor amintite, cărora le mulțumim.
Biroul Siguranță Școlară va continua și în acest an evenimentele de amploare realizate în comunitate, pentru prevenirea comportamentelor de risc în care pot fi implicați elevii, atât în școală cât și în afara ei, cu speranța că fiecare copil, fiecare cadru didactic şi fiecare părinte din comunitatea să simtă că siguranţa în şcoli nu este doar un ideal, ci poate deveni o realitate concretă, dacă vom reuși să construim împreună punţi între şcoală, familie şi autorităţile locale.
Implicarea noastră, a tuturor, poate face diferența", transmit reprezentanții IPJ Arad.