Acțiuni pentru ordinea publică în Caraș-Severin
Pentru siguranța cetățenilor din Caransebeș, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu accent pe protejarea tinerilor și prevenirea comportamentelor antisociale. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.100 de lei. Din totalul sancțiunilor, 21 au fost aplicate pentru fumatul în spații publice închise, 9 fapte de cerșetorie, consum de alcool pe domeniul public și practicarea prostituției. Prin aceste acțiuni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin urmărește prevenirea și descurajarea comportamentelor antisociale, creșterea gradului de siguranță în spațiul public și asigurarea unui climat de ordine și respect față de normele legale