1,35 milioane de euro pentru Casa de Cultură din Moravița

Feb 18, 2026 - 16:11
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Primarul comunei Moravița, Răzvan Brăzdău, a anunțat semnarea unui contract de asociere pentru reabilitarea Casei de Cultură din localitatea Moravița, investiție estimată la aproximativ 1.350.000 de euro. Din această sumă, 1.000.000 de euro sunt alocați de Consiliul Județean Timiș, iar diferența va fi asigurată din bugetul local.

Edilul a precizat că proiectul face parte dintr-un plan început în urmă cu șase ani, care a vizat mai întâi modernizarea infrastructurii rutiere, urmând ca ulterior administrația locală să se concentreze pe investiții în cultură, educație și sport. După finalizarea primului proiect de asfaltare a drumurilor comunale, urmează demararea celui de-al doilea proiect, care vizează străzile din Moravița și Stamora Germană, lucrările urmând să înceapă în funcție de condițiile meteo.

Noua investiție are ca obiectiv reabilitarea căminului cultural din Moravița. Potrivit primarului, în prezent niciuna dintre cele patru case de cultură din comună, situate în Moravița, Stamora, Dejan și Gaiu Mic, nu este funcțională.

Răzvan Brăzdău a mulțumit președintelui Alfred Simonis și vicepreședintelui Alin Popoviciu din cadrul Consiliului Județean Timiș pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului. În perioada următoare, primarul a anunțat că va prezenta public detalii suplimentare privind durata de execuție și forma finală a clădirii prevăzută în proiect.