Pompierii timișeni, contra flăcărilor! Trei incendii în Timiș

Aug 17, 2026 - 11:59
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

A fost mobilizare de forțe în Timiș după ce au izbucnit trei incendii de vegetație uscată, în localitățile Baloșești, Margina și Brănești. La nivelul subunităților de intervenție din Lugoj și Făget s-a dispus creșterea capacității operaționale, intervenind astfel și pompieri din tura liberă. Totodată, la sediul Inspectoratului a fost activată Grupa Operativă pentru gestionarea optimă a situației de urgență.

Duminică, în jurul orei 12:10, pompierii au fost anunțați despre producerea unui incendiu de pășune împădurită în satul Baloșești, pe raza UAT-ului Tomești. Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 200 de hectare de teren. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, iar în sprijin au intervenit peste 100 de pompieri voluntari, pădurari și civili, cu utilaje agricole și mijloace de stingere de primă intervenție.

Câteva ore mai târziu, pompierii au fost anunțați despre producerea unui incendiu de pășune împădurită în comuna Margina. Incendiul se manifesta pe aproximativ 40 de hectare. La fața locului au fost mobilizate un autocamion cu container de stingere și o autospecială de stingere.

În același timp, în localitatea Brănești se manifesta un incendiu de vegetație uscată pe aproximativ 10 hectare de teren. La fața locului a fost alocată o autospecială de stingere.