Pompeiul a ajuns la Timișoara, sub escorta jamdarmilor
Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui, începând de astăzi, 28 noiembrie, ora 15 și până în 29 martie 2026, expozția ,,Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” Pentru ca publicul să se poată bucura în siguranță de artefactele rare și de patrimoniul adus din marile muzee ale Italiei, jandarmii timișeni au asigurat măsurile de protecție pe durata transportului de la intrarea pe teritoriul național, pe timpul descărcării și depozitării obiectelor de artă, precum și securitatea spațiilor expoziționale. Expoziția reunește peste 100 de piese cu valoare culturală și istorică deosebită,. ,,Invităm publicul să descopere, în deplină siguranță, universul Pompeiului, într-o expoziție unică în România, găzduită la Palatul Baroc. Veniți să descoperiți peste 100 de artefacte unice, rare și prețioase și să vă bucurați de o experiență culturală impresionantă, în deplină siguranță”, transmite Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.