Polițiștii locali, oaspeții copiilor de la două grădinițe din Timișoara

Mai 7, 2026 - 15:26
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Polițiștii locali din Timișoara au schimbat, pentru câteva ore, misiunile din teren cu întâlniri pline de zâmbete și curiozitate alături de copiii de la două grădinițe din oraș. Vizitele au avut loc la unitățile de învățământ de pe strada Virtuții nr. 14 și strada Paul Constantinescu nr. 2, acolo unde cei mici i-au primit cu entuziasm și nerăbdare.
Într-o atmosferă relaxată, dar educativă, polițiștii le-au explicat copiilor semnificația indicatoarelor rutiere, rolul culorilor semaforului și regulile de bază pe care trebuie să le respecte pietonii în trafic. Activitățile au fost adaptate vârstei celor mici, transformând informațiile utile în jocuri interactive și demonstrații attractive.
Cei aproximativ 70 de copii, cu vârste cuprinse între 1 an și jumătate și 6 ani, au avut ocazia să intre, pentru scurt timp, în rolul unui polițist rutier, învățând prin joacă cât de importantă este siguranța în trafic.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara spun că astfel de întâlniri sunt esențiale pentru educația preventivă încă de la cele mai fragede vârste. În plus, reacțiile celor mici au fost pe măsura așteptărilor: mult interes, energie și invitația clară ca polițiștii să revină cât mai curând.