Polițiștii locali au oferit mărțișoare doamnelor
Poliția Locală Timișoara a făcut o surpriză doamnelor din oraș.
Debutul calendaristic al primăverii a adus o patrulă specială pe străzile orașului de pe Bega. Astăzi, 1 Martie, polițiștii locali din Timișoara au lăsat deoparte, pentru câteva momente, rigoarea proceselor-verbale pentru a onora o tradiție dragă românilor: dăruirea mărțișorului.
În zonele intense tranzitate ale orașului, oamenii legii au întâmpinat doamnele și domnișoarele nu cu avertismente, ci cu simboluri ale primăverii.
Echipa Poliției Locale Timișoara urează, pe această cale, o primăvară frumoasă tuturor cetățenilor!