POLIȚIȘTII ÎN ACȚIUNE- 100 DE AMENZI ÎN CÂTEVA ORE
Polițiștii cărășeni au desfășurat o acțiune tip "Blocada" pe raza orașului Oravița și o acțiune rutieră în sistem „Cascadă” pe DN 58 B Reșița–Bocșa, având ca scop menținerea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră. La cele două acțiuni au participat, în total, 43 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră. Au fost legitimate aproximativ 170 de persoane și au fost controlate aproape 200 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33.000 lei. Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare și au confiscat 0,70 metri cubi de material lemnos.