Pădurarii din Timiș concurează pentru locul întâi
Concursul profesional „Cel mai bun pădurar” este în plină desfășurare la nivelul ocoalelor silvice ale Romsilva. Competiția reunește personalul silvic din toată țara în probe de verificare a cunoștințelor și pregătirii profesionale. La Romsilva - Direcția Silvică Timiș, competiția s-a desfășurat cu probe concrete, cu pădurari care își testează cunoștințele și experiența din teren. Câștigătorii de la nivel de ocol se pregătesc acum pentru faza pe județ, unde câștigătorul va continua reprezentând Direcția Silvică Timiș la competiția națională.