Luptă crâncenă cu flăcările din Parcul Național Domogled
O nouă zi aduce o nouă intervenție dificilă pentru limitarea și stingerea incendiului din Parcul Național Domogled Valea Cernei. 36 de silvicultori ai Direcției Silvice Caraș-Severin, de la ocoalele silvice Băile Herculane, Teregova, Mehadia, Bozovic, Nera și Păltiniș și peste 62 de pompieri militari acționează pentru lichidarea focului în 4 echipe mixte, sprijiniți din aer de 3 elicoptere ale Ministerului de Interne.