Lucrările pe DN 59A, la Săcălaz, continuă și săptămâna viitoare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță continuarea lucrărilor de așternere a covorului asfaltic pe DN 59A, în localitatea Săcălaz. Intervențiile se desfășoară pe timpul nopții și vizează tronsonul până la limita administrativă cu municipiul Timișoara.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile din teren și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zona lucrărilor.