Lucrări de reparații pe drumurile naționale din vestul țării
Echipele DRDP Timișoara, împreună cu antreprenorii Drumuri și Poduri Banat – DPB și PORR, au reluat lucrările de întreținere și reparații pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, afectate de ciclurile repetate de îngheț-dezgheț, traficul greu și intervențiile de deszăpezire.
Intervențiile vizează sectoarele DN 6 Teregova – Slatina Timiș, DN 66 Petroșani – Hațeg – Călan, DN 68A Margina – Coșevița, DN 7 Arad – Valea Mureșului – limită județ Alba, DN 79 Arad – Chișineu Criș, precum și alte drumuri naționale după necesitate. Lucrări similare se desfășoară și pe autostrada A1.
În cazul apariției unor degradări suplimentare, inclusiv din cauza precipitațiilor, echipele vor interveni rapid cu mixtură stocabilă, soluție utilizată în sezonul rece pentru menținerea siguranței circulației. Sectoarele afectate sunt semnalizate corespunzător, iar unde este cazul au fost instituite restricții de viteză. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte semnalizarea temporară.