Jandarmii timișoreni, la datorie, în perioada sărbătorilor
În perioada sărbătorilor prilejuite de Nașterea Domnului, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara a desfășurat o serie de misiuni specifice pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, când fluxul de persoane și activitățile publice au înregistrat o creștere semnificativă.
Pentru îndeplinirea acestor misiuni, au fost angrenate 241 de efective de jandarmi, care au acționat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii faptelor antisociale și pentru intervenția promptă în situații de urgență.
Pe parcursul misiunilor desfășurate, jandarmii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost constatată 1 infracțiune cu 2 autori, fiind întocmite documentele necesare pentru continuarea cercetărilor de către organele competente.
Totodată, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara a intervenit la 12 apeluri efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, fiind mobilizați 48 de jandarmi pentru gestionarea operativă a situațiilor sesizate.
Prin aceste acțiuni, jandarmii timișoreni au contribuit la desfășurarea în condiții de siguranță a sărbătorilor de Crăciun, având ca obiectiv principal protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de ordine publică.