Jandarmii timișeni, la datorie în acest weekend
Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, jandarmii timișeni vor desfășura misiuni specifice pe raza întregului județ, cu accent pe zonele în care sunt programate manifestări cultural - artistice și religioase.
Jandarmii vor acționa atât independent, cât și în sistem integrat împreună cu polițiștii, în vederea prevenirii oricăror incidente și creșterii gradului de siguranță al comunității.
"În această perioadă, vom fi prezenți pentru asigurarea ordinii publice la următoarele evenimente:
Sâmbătă, 18 iulie:
- Competiția sportivă "Timișoara Triathlon" organizată în zona centrală a municipiului Timișoara (cu restricții de circulație), începând cu ora 07:00;
- Parada portului popular de la Deta;
- Ziua Aviației, ediția a VI-a, în localitatea Traian Vuia;
- Concursul de powerlifting "Rebellion Strength Festival" ce se desfășoară în incinta Muzeului Satului Bănățean.
Duminică, 19 iulie:
- Competiția sportivă "Timișoara Triathlon" ;
- Concursul de powerlifting "Rebellion Strength Festival";
Luni, 20 iulie:
- Pelerinajele de la mănăstirile Izvorul lui Miron-Românești și Dobrești, unde vor fi oficiate slujbele religioase cu prilejul hramului;
- Ruga bănățeană în localitățile Sacoșu Turcesc, Stamora Germană și Bacova.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente, vă recomandăm:
- să respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;
- să manifestați răbdare în zonele aglomerate;
- să evitați implicarea în conflicte de orice fel;
- să acordați o atenție sporită copiilor care vă însoțesc și bunurilor personale.", transmit reprezentanții IJJ Timiș.
În caz de pericol, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau sunați la numărul unic de urgență 112.