Indicatoarele pentru sezonul de iarnă, montate pe autostrada A1
Pe autostrada A1 a început montarea indicatoarelor specifice sezonului rece, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Semnalizarea este instalată înainte de începerea oficială a sezonului de iarnă, stabilit pentru 20 octombrie în zonele montane și 1 noiembrie în zonele de șes.
DRDP Timișoara le recomandă șoferilor să își echipeze corespunzător mașinile pentru sezonul rece și să adapteze viteza la condițiile de drum.