Incendiu la o locuință din Iecea Mare

Ian 8, 2026 - 16:03
Incendiu la o locuință din Iecea Mare
Incendiu la o locuință din Iecea Mare
Incendiu la o locuință din Iecea Mare
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Un incendiu a izbucnit joi, 8 ianuarie 2026, în jurul orei 12:20, la o locuință din localitatea Iecea Mare. La fața locului au intervenit 10 pompieri din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de voluntarii SVSU Iecea Mare, care au extras trei butelii din interiorul casei.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, afectând acoperișul și interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Două persoane, o femeie și un copil de doi ani, s-au autoevacuat înainte de intervenția pompierilor și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului a fost un cablu defect al unui uscător de rufe, stabilită după lichidarea focului și înlăturarea efectelor negative.