FUGARUL DE LA LOCUL ACCIDENTULUI, PRINS DUPĂ DOUĂ ZILE DE CĂUTĂRI! VIDEO: MOMENTUL CAPTURĂRII

Tânărul care a fugit de la locul accidentului din 29 noiembrie a fost în sfârșit prins. Polițiștii l-au oprit în această seară în trafic, pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, după două percheziții făcute în încercarea de a-l găsi.

Dec 1, 2025 - 22:33
Dec 1, 2025 - 22:38
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play


“Astăzi, 01 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, persoana a fost identificată și depistată în trafic pe Calea Circumvalațiunii din municipiul Timișoara, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani.

Totodată, în cauză, au fost efectuate două percheziții domiciliare. Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș. 

Vă reamintim că, În urma izbiturii violente, din data de 29 noiembrie, au rezultat trei victime, toate pasagere în autoturismul lovit: conducătorul auto (39 de ani), o femeie (39 de ani) și o fetiță (8 ani). Imediat după producerea impactului, șoferul care a pătruns pe contrasens a părăsit locul accidentului fără a aștepta sosirea poliției și fără a le acorda ajutor victimelor.