Diana Buzoianu, atac dur după decizia CCR: „Republica judecătorilor CCR manevrați de PSD”
Reacție extrem de dură din partea Dianei Buzoianu, după decizia Curții Constituționale în cazul legii ANI. Deputata USR acuză PSD de influență asupra instituțiilor statului și susține că România se îndreaptă într-o direcție periculoasă pentru democrație.
„Republica judecătorilor CCR manevrați de PSD: asta a ajuns România. O țară în care PSD comandă cine mai poate candida sau nu cu ajutorul unei caracatițe juridice care sugrumă libertatea din țara noastră”, a transmis Diana Buzoianu.
Deputata califică drept „o rușine de nedescris” ceea ce s-a întâmplat și lansează acuzații grave la adresa sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în procesul de aplicare a legii.
„O rușine de nedescris ce s-a întâmplat azi. Și o dovadă că sistemul e otrăvit până în măduva lui de otrava PSD care are telefoane de dat și la ANI, și la curți de apel, și la ICCJ, și la CSM și la CCR”, mai afirmă Buzoianu.
În final, parlamentara pune sub semnul întrebării independența instituțiilor și rolul votului cetățenilor în stabilirea celor care pot ocupa funcții publice.
„Mai avem stat de drept în România? Decide PSD în locul românilor?”, este întrebarea cu care Diana Buzoianu își încheie mesajul.