Cum va arăta bugetul comunei Șag
Primarul Flavius Roșu a publicat propunerea de buget pentru anul 2026. Cei mai mulți bani merg la investiții. Vorbim despre un procent de aproape 82%.
"Deși anul trecut anunțam că avem cel mai mare buget din istoria comunei ȘAG, iată că anul acesta preocuparea noastră de a atrage cât mai multe fonduri pentru derularea de proiecte de dezvoltare a făcut să crească bugetul anual.
Traversăm o perioadă dificilă la nivel național și nu numai, însă noi nu ne oprim din a face ceea ce este posibil pentru crearea viitorului comunității noastre. Ne-am asumat un angajament față de comunitate și vom continua cel puțin în același ritm, transformând provocările în oportunități de creștere.", a transmis edilul.
Structura bugetului pentru anul 2026:
• Investiții: 81,77%
• Cheltuieli de funcționare și administrare: 8,30%
• Sănătate și asistență socială: 4,37%
• Învățământ: 2,33%
• Sport: 1,67%
• Cultură: 0,92%
• Ordine publică: 0,64%
Bugetul estimat al anului 2026 este de 72.772.650 lei, iar din totalul bugetului, 53.669.000 lei reprezintă fonduri nerambursabile. O parte din aceste sume au fost deja achitate pentru lucrările aflate în derulare.
"Investim masiv în infrastructura edilitară, rutieră, învățământ, sănătate și sport. Toate aceste proiecte, unele în stadiu de execuție, iar altele în curs de implementare, ne propunem să le finalizăm până la sfârșitul anului viitor. De asemenea, suntem preocupați și ne străduim să găsim noi finanțări pentru proiecte viitoare de dezvoltare în localitatea noastră. Mulțumesc echipei de lucru din cadrul Primăriei ȘAG, membrilor Consiliului Local Șag și colaboratorilor pentru susținere și implicare în realizarea acestor obiective majore pentru dezvoltarea comunității noastre!", a mai transmis Flavius Roșu.